TVR

Redam un dat cu parerea despre TVR, scris de nepotelul nostru de la Ghimpele:

„Situatia financiara a televiziunii publice ia proportii apocaliptice. In ultimele zile, intreaga presa urla “furtisagurile” managementului “defectuos” al TVR-ului.

Senatoarea PSD Lia Olguta Vasilescu a inceput, ieri, “cruciada” impotriva televiziunii publice, cerand DNA-ului autosesizarea in cazul datoriei de 100 de milioane de euro la care ar fi ajuns TVR-ul. Cum a ajuns institutia publica de media in asemenea hal financiar, e greu de spus. Zice-se ca degringolada ar fi inceput odata cu achizitionarea drepturilor de difuzare a meciurilor de fotbal din “Champions League”.

Cifrele contabile ale televiziunii arata ca in ultimii trei ani s-au cheltuit 39 de milioane de euro pentru delectarea microbistilor cu celebra competitie. Faptul ca televiziunea transmite “Champions League” pe bani grei nu e condamnabil, insa, semnele de intrebare apar in momentul “socotelii”, unde TVR-ul sta prost la capitolul audiente si bani din publicitate.

Drept urmare, opozitia stigmatizeaza “conducerea portocalie” a TVR-ului, in fruntea careia PDL-ul, pastrand datina, l-a uns pe Alexandru Lazescu. Ceea ce uita indignata opozitie este testamentul lasat de predecesorii lui Lazescu, cu totii “apropiati” ai opozitiei actuale.

Astfel, tumoarea TVR-ului s-a extins, de-a lungul timpului, fara vina unui singur “medic”. PDL-ul, cat si PSD-ul sau PNL-ul sunt cu totii culpabili pentru situatia societatii, aprinzand fiecare o lumanare la capatul ei. O intrebare pare totusi legitima in aceste momente suferinde pentru TVR:

Cat timp vom mai finanta un canceros pansat de chirurgii spagari ai zilei?”

Lasă un comentariu